REPERTORIU

          

             “Soacra”,

        după piesa “Ochiul babei” de G.Vasilescu

       Constituind o dramatizare versificată a poveştii “Soacra cu trei nurori” de I.Creangă şi confirmându-şi la orice reprezentaţie incontestabila-i priză la diverse categorii de public, “Soacra” în viziunea regizorală a lui S.Ţurcanu a fost nominalizat, în cadrul Galei-2000 a Premiilor UNITEM, la compartimentele “Cel mai bun spectacol” şi “Cel mai reuşit rol episodic” şi oferi actriţei A.Ţurcanu şansa valorificată a unei performanţe: obţinu premiul pentru cel mai concludent rol feminin. Iniţial crispată şi îndărătnică, sancţionând implacabil orice neglijenţă a fiilor şi nurorilor printr-un sarcasm divulgat de mimică şi gesturi, Aftinia interpretată de A.Ţurcanu denotă că impulsivitatea şi intoleranţa ei e, în fond, o aparenţă, o mimare, dincolo de austeritatea personajului central spectatorul intuind un spirit frustrat de rutina cotidianului, un suflet neajutorat şi fragil, o conştiinţă a unor ratări nemărturisite.


 

      Distribuţia:

  Aftinia – Aurica Ţurcanu                                      Constantin – Mihai Ţăruş

  Anica –Rodica Ciobanu                                        Culai – Costel Mocanu

  Floarea –Nadejda Donea                                       Gheorghe –Oleg Mereoară

  Agrepina –Eugenia Pâslă,         

                     Diana Mititelu

                                Scenografia – Nicolae Andronache   

Cartierul latin”,

după piesa omonimă de P.Chesnot

      Spectacolul abordează problema relaţiilor interumane în mediile citadine, unde, închistaţi în propriile apartamente, orăşenii nu-şi cunosc, frecvent, nici vecinii de palier. După cum s-a menţionat la Festivalul Naţional de Teatru (decembrie 2009), spectacolul montat de Emil Gaju “cu dexteritate şi eleganţă” constituie “ o comedie de situaţii antrenantă, dorindu-se a fi ca în viaţă şi totuşi inventată, împinsă către grotesc… Se joacă leger, ca orice comedie de acest gen, interpreţii sunt simpatici, intriga este simplă şi drăguţă”.

  

Distribuţia:

         Bertrand – Oleg Mereoară               Sophi – Rodica Ciobanu

                                        Scenografia – S.Ţurcanu


  

“ Doi plus unu şi un cal”,

după piesa cu acelaşi titlu de M.Prepeliţă

  “ Tu-i râsul şi plânsul măsii!..” – această sudalmă a ţăranului “uneori plouat”, Gheorghe, denotă, în ultimă instanţă, un principiu al existenţei respectivului, o modalitate de abordare a relaţiilor sale cu realităţile ce l-au defavorizat întotdeauna; râsul-plânsul a fost şi rămâne pivotul ce-l ajută să-şi înfrunte destinul. Spectacolul lui Gh.Mândru “Doi plus unu şi un cal” ce reproduce un episod  comic – doi ţărani, soţul şi soţia, surprinşi în flagrant cu o “haraba cu rumeguş de stejar” recoltat la o exploatare forestieră din Codrii Cosminului – dezvăluie drama unor oameni care, trecuţi timp îndelungat prin valţurile unui sistem al inechităţii şi minciunii, încearcă să-şi apere propria fiinţă, propria identitate. 

              Distribuţia:

        Gheorghe – Oleg Mereoară                      Miliţianul – Costel Mocanu

        Maria – Nadejda Donea                            Intelectualul – Mihai Ţăruş

                                     Scenografia – S.Ţurcanu

    “Cuiul lui Pepelea”,

după “Arvinte şi Pepelea” de V.Alecsandri

   E unul din “longevivii” repertoriali ai Dramatic-Muzicalului “B.P.Hasdeu”, spectacolul lansat în toamna anului 1990 în regia lui V.Ignat beneficiind,, pe parcurs, de câteva distribuţii. Comismul abundent al fabulei – vânzându-şi moşului său, Arvinte, casa şi râvnind dragostea nepoatei acestuia, Măndica, Pepelea îşi rezervă dreptul de a bate un cui într-un perete – este explorat cu voluptate şi fără o eventuală teamă de exuberanţă, premisa succesului montării constituind-o anume savurarea de către actori a celor trei partituri dramatice: lefterul Arvinte – un bătrân cuminte, dar spiritual şi vivace; orfanul Pepelea pricopsit cu două case – abil şi pus mereu pe haz, dar şi cu un amor propriu pronunţat; Măndica – fată cuminte şi harnică, dar neîndrăznind să iasă din cuvântul unchiului.

             Distribuţia:

     Arvinte – Costel Mocanu                                  Pepelea – Oleg Mereoară

     Măndica – Eugenia Pâslă ,Rodica Ciobanu

                    Scenografia – Victor Ignat, muzica – Gheorghe Mustea


“ Cocoşelul neascultător”,

după piesa lui I.Lucian

    E prima experienţă regizorală a actorului O.Mereoară, nominalizat, în cadrul Galei UNITEM – 2000, la premiul pentru cel mai reuşit debut în regie. Rolurile piesei – Motanul, Bufniţa, Corbul, Vulpoiul şi, implicit, Cocoşelul – orice actor al  teatrului le-a abordat şi le abordează fără dificultăţi deosebite în virtutea faptului că acest spectacol dezinvolt şi colorat, cu un decor ce intrigă publicul, cu costume pitoreşti, cu frecventele schimburi de replici dintre personaje şi micii spectatori, aceştia implicându-se entuziasmaţi şi interesaţi în derularea acţiunii, are, concomitent, şi nişte caractere pregnante. Stigmatizând lăudăroşenia, îngâmfarea, indiferenţa, egocentrismul, “Cocoşelul neascultător” mizează pe rostul educativ al spectacolului pentru copii.

        Distribuţia:

    Cocoşelul – Oleg Mereoară

    Motănel – Nadejda Donea

    Bufniţa, Corbul – Aurica Ţurcanu

    Iepuraşii – Eugenia Pâslă, Diana Mititelu

    Lupul –Mihai Ţăruş

    Vulpoiul –Sandu Ţurcanu              Scenografia – Sergiu Ştirbeţ, muzica – Ion Crudu


     “Ursuleţul Mormi”,

după piesa omonimă de B.Iungher

       Montat încă în 1991 de V.Ignat, spectacolul e realizat deja de a şasea distribuţie. E semnificativ faptul că spectacolul în cauză este considerat de către direcţia artistică a teatrului drept o probă a măiestriei scenice, în fond fiecare nou titular al trupei realizând unul din cele trei roluri – Rică, Vulpiţa Piţa şi Mormi. Şi aceasta nu numai deoarece spectacolul pentru copii constituie o “piatră de încercare” pentru fiecare actor, ci şi pentru că eventualul deficit de măiestrie poate fi recuperat graţie faptului că spectacolul are personaje cert definite, un subiect spectaculos şi o acţiune antrenantă susţinută şi de muzica lui Gh.Mustea, pe parcursul spectacolului micii spectatori cântând, împreună cu actorii, un segment muzical sau altul.

        Distribuţia:

     Mormi – Costel Mocanu

     Rică – Oleg Mereoară, Eugenia Pâslă

     Piţa – Aurica Ţurcanu

                Scenografia – Victor Ignat, muzica- Gheorghe Mustea

Împăratul îmbrobodit”,

după piesa lui Gh.Calamanciuc

    “Împăratul îmbrobodit” este, conform unui personaj al spectacolului, “ o poveste / despre-un împărat sucit / credul şi îmbrobodit./ O poveste, o poveste/ despre-o împărăteasă-avană, / cotonoagă şi vicleană./ O poveste, o poveste / despre-o fiică de-mpărat/ şi un prinţ înamorat”. Costumele pitoreşti conferă o expersivitate pronunţată personajelor care evoluează într-un decor de basm, multifuncţional şi plastic.

        Distribuţia: Oleg Mereoară, Aurica Ţurcanu, Rodica Ciobanu, Costel Mocanu, Cătălin Crimu, Eugenia Pâslă, Nadejda Donea, Diana Mititelu, Cezara Ţurcanu

       Regia şi scenografia – Rodica Ciobanu, pictor-butafor – Ion Ciuta


    “Noile peripeţii

   ale Scufiţei Roşii”,

după piesa “Legea de aur” de S.Ţurcanu

   Chiar prin titlu – “Noile peripeţii ale Scufiţei Roşii” – spectacolul semnat de O.Mereoară sugerează anumite afinităţi cu celebrul basm al dramaturgului francez  Ch.Perault, aventurile inedite ale personajului titular fiind determinate, de această dată, de cei doi pui de lup care, deposedând-o pe Scufiţa Roşie de coşuleţul cu merinde pentru Bunică, pe parcurs i-l restituie,  ei călăuzindu-se astfel de “legea de aur” ce şi constituie mesajul definitoriu al piesei: “Cum vrei să se comporte lumea cu tine, comportă-te la fel cu ea”.

         Distribuţia:

  Scufiţa Roşie – E.Pâslă, D.Mititelu       Bunica, Mama- V.Roşca, A.Ţurcanu

  Cenuşica – N.Donea                              Vulpea – R.Ciobanu,C.Ţurcanu, D.Mititelu

  Surişor, Coco – O.Mereoară

                                     Scenografia – S.Ţurcanu, muzica- M.Ţăruş

“ Hai să fim prieteni”, 

după piesa “Prietenim, dar contra cui?” de S.Belov

      Fabula – simplă, dar antrenantă, textul dramatic oferind ample posibilităţi pentru o montare cu miză afişată pe acţiune şi, în ultimă instanţă, pe dezinvoltura prestaţiei actoriceşti: Moş Cârtiţă, un bătrân singuratic şi “cam ursuz” iritat nu numai de propria-i claustrare, ci şi de “fericirea tuturor animalelor pădurii” care “se bucură de râuleţe, iarbă, soare”, pune la cale “o pacoste” celor trei personaje decise a fi prieteni (IepuRică, VeveRica, VulPiţa), încercând zadarnic să-i dezbine: ei rămân, după destrămarea suspiciunilor inspirate de Moş Cârtiţă, prieteni buni, deoarece “făr’ amic  nu eşti nimic, / eşti mai mic fără amic”, prietenia ajutându-i  să-şi depăşească frica şi să-şi dobândească încrederea în sine şi în cei din preajmă.   E cel de al patrulea spectacol realizat de actorul Oleg Mereoară, artist emerit al Republicii Moldova, noul său demers regizoral purtând şi de această dată, prin exuberanţă şi spontanietate, amprenta datului său temperamental şi divulgându-i vechea predilecţie pentru spectacolul de comedie.

      Distribuţia:

    Moş Cârtiţă- Oleg Mereoară                                IepuRică – Diana Mititelu

    VeveRica – Eugenia Pâslă                                   VulPiţa – Nadejda Donea

                   Scenografia – Ion Ciuta, muzica- Gheorghe Buzan


“Minte ai-daruri ai”,

după piesa “Zâna Apelor” de V.Ignat

    În ansamblu, şi demersul respectiv al regizorului Victor Ignat constituie o mărturie a tentaţiilor sale nedesimulate pentru spectacolele de genul dat, “Minte ai- daruri ai” fiind o montare dinamică şi cu mesaj didactic distinct promovat prin valorificarea sigură a particularităţilor stilului său regizoral: simplitatea textului dramatic, intercalarea organică a “partiturilor muzicale”, plasticitatea jocului actoricesc, definirea certă a rosturilor decoraţiei etc şi, mai ales, pulverizarea spaţiului dintre scenă şi sală, spectatorilor inspirându-li-se astfel un fertil sentiment al coparticipării. Obiectivul determinant spectacolul şi-l formulă din capul locului, la prima intervenţie a Zânei Apelor : “ Prin intermediul unei poveşti mai noi vom spune nişte adevăruri mai vechi, dar care, din păcate, sunt uitate”. Mai exact, ignorate în aceste timpuri ambigui şi cu repere morale confuze, când – vorba iritată a Ioanei – eşti derutat de “castelele” unora şi când, afectaţi de morbul chiverniselii, “toţi se zbat, caută, cumpără, vând” sau chiar şi “fură”, după cum îi ripostă Ion, soţul, care consideră că, în pofida oricăror asperităţi existenţiale, trebuie să ne păstrăm în suflet ceea ce ne dă suflet: demnitatea şi omenia.


       Distribuţia:

   Ion – Costel Mocanu                            Cerşetoarele şi –Nadejda Donea

   Ioana –Aurica Tarus                           bufonii              Eugenia Pâslă

               Scenografia – Victor Ignat, muzica – Ştefan Hagiu

        “Mirii buclucaşi”,

după “scena dintr-un vodevil inexistent” intitulată “Proasta, sau căpitanul în retragere” şi vodevilul “Cererea în căsătorie” de A.P.Cehov.

     Deşi faţă de respectivul gen dramatic A.P.Cehov manifesta o atitudine oarecum peiorativă (mimată, probabil),  în context şi “ Cererea în căsătorie” el definind-o drept “un vodevilaş parşiv” scris “special pentru provincie”, aprecierile contemporanilor săi au fost exstatice: “ E extraordinar de nostimă, în scenă va fi mai amuzantă decât “Ursul”, îi scria poetul A.Pleşceev, actorul P.Svobodin remarcând după premiera de la Teatrul Academic de Dramă din Snt-Petersburg: “Cât priveşte graţiosul şi talentatul flecuşteţ “Ursul” şi identica “Cerere în căsătorie”, e de-a mirării: ce drac te învaţă să scrii astfel pentru teatru – o artă în care… vreau să spun, nu pricepi nici o boabă. Dar Dumnezeu cu tine! Cu atâta măiestrie scriau şi scriu cei mai buni condeeri europeni (…) Iată prin ce se explică nemurirea şi nerebejirea “Ursului” şi a “Cererii în căsătorie”.

      Spectacolul regizorului Victor Ignat explorează fertil specificul vodevilurilor cehoviene, în care, după cum conchidea unul din exegeţii dramaturgului, paradoxurile realităţii sunt dezvăluite prin incidente anecdotice, prin confuzia relaţiilor dintre personaje. Lomov vine la Ciubukov cu intenţia de a cere mâna fiicei acestuia, Natalia Stepanovna, dar … se ceartă cu ambii. Sunt stigmatizate astfel inepţiile vieţii filistinilor, cu ciorovăielile şi împăcările lor minore, cu interesele lor meschine, cu bucuriile şi mahnele lor triviale.


      Distribuţia:

     Lomov- Oleg Mereoară                         Ciubukov – Mihai Ţăruş

     Natalia Stepanovna – Nadejda Donea    Luca – Costel Mocanu

               Scenografia – Victor Ignat, muzica – D.Crişan-Rusu

“ Se caută un bărbat pentru o femeie”,

după piesa “Veni un bărbat la o femeie” de S.Zlotnikov

      “Am reuşit să demonstrăm că putem realiza spectacole concludente la toate compartimentele – şi la regie, şi la scenografie, şi la prestaţia actorilor etc. Declar cu toată

convingerea: e un spectacol cu care teatrul va putea evolua cu demnitate şi la festivaluri de diversă anvergură”, mărturisi regizorul Emil Gaju la şedinţa Consiliului Artistic convocată după premiera din 1 iulie 2011. E un “spectacol de referinţă, pe care toţi realizatorii săi – şi regizorul, şi scenograful, şi pictorul-modelier, şi actorii – pot să şi-l includă în palmaresul performanţelor lor artistice”, opina şi actorul Cătălin Crimu.

      “Se caută un bărbat pentru o femeie e surprinzător de ludic, dinamismul lui fiind determinat şi de tensiunea-i ce persistă pe toată durata spectacolului.Dina 

Fiodorovna realizată de Rodica Ciobanu e pe cât de autoritară, pe atât de fragilă, pe cât de cochetă şi lascivă, pe atât de sinceră şi demnă. Victor în accepţia lui Cătălin Crimu – complexat şi dubitativ, un claustrat devenit captiv al propriei timidităţi, un misogin cu experienţa tristă a două căsătorii ratate şi cu o aviditate afişată de a-şi rostui viaţa intimă, un “inhibat”, dar şi un impulsiv incapabil să-şi  centureze emoţiile. Victor întruchipat de Oleg Mereoară – oarecum mai detaşat, spectatorul intuind şi atitudinea indulgentă a actorului faţă de ciudăţeniile personajului.

        Distribuţia:

     Dina Fiodorovna – Rodica Ciobanu

     Victor Petrovici – Cătălin Crimu, Oleg Mereoară

      Asistent de regie- Catalin Crimu

                                  Scenografia – Ion Ciuta

“TAKE, IANKE SI CADIR”,

regia Victor Ignat

În distribuţie : Costel Mocanu (Take), Oleg Mereoară (Ianke), Cătălin Crimu (Cadâr), Sandu Ţurcanu, Mihai Ţăruş (Ilie alias Iţic), Aurica Ţurcanu (Safta), Gheorghe Bejan (Ionel), Diana Mititelu (Ana). Nadejda Donea şi Eugenia Pâslă evoluează în postura de mesageri ai concepţiei regizorale abordate de către realizatorul spectacolului, Victor Ignat, care şi-a asumat, de asemenea, scenografia şi asistenţa muzicală a viitoarei achiziţii repertoriale.


Ceea ce caracterizează dintr-un început pe regizorul Victor Ion Popa, e înţelegerea cu care pătrunde el în interiorul lucrării dramatice, grija deosebită cu care caută nu să-şi facă sieşi o glorie din interpretarea unei opere de teatru, cât operei însăşi să-i fie de folos, întregind-o şi stabilindu-i echilibrul necesar vieţii ei de-o clipă sub lumina rampei… V. I. Popa înţelege ca autor sufletul unei piese de teatru.

                                                                                     I. Constantinescu

          Piesa “Tache, Ianke şi Cadâr” se susţine prin conflictul relevat, prin umorul care o străbate, conturând tipul de neuitat al evreului român, Ianke, impus cu o subtilă ştiinţă a contrastelor comice, cu plasticitatea şi pitorescul limbii şi dezvăluind un protest viu împotriva diversiunilor naţionaliste.

                                                                                      Şt. Cristea

        Conflictul comediei Tache, Ianke şi Cadâr a fost raportat adesea la cel al altor două opere ale literaturii dramatice: Nathan Înţeleptul al lui Lessing şi Manasse al lui Ronetti Homan. Ambele atacaseră – la timpul potrivit – o gravă problemă de viaţă: conflictul dintre generaţii cauzat de prejudecăţile rasiale. Spre deosebire de înaintaşii săi, V.I.Popa rezolvă o asemenea situaţie, dramatică, cu  mijloacele comicului, fără ca aceasta să anuleze sau să edulcoreze acuitatea înfruntării dintre eroi. Astfel, Tache, Ianke şi Cadâr devine un exemplu de tratare creatoare, în cadrele unei teme tradiţionale, a unui conflict adaptat la noile realităţi sociale, a marilor probleme pe care le ridică viaţa.

                                                                                       Şt. Cristea

          Dacă teatrul este, cum zice Taine, un relief mişcător, regia nu poate fi decât încorporarea unui text în acest relief. Adică a da unui suflet corpul său şi, în continuare, a da unui conflict între sufletele încorporate mediul care să motiveze dezlănţuirea.

       Când zicem explicare şi motivare, nu ne gândim la argumentele şi logica textului. Acolo este argumentarea literară, care în fond nu e decât o indicaţie şi o lămurire pentru cealaltă argumentare, cea teatrală. Sau, mai simplu şi mai clar, înscrierea textului prin jocul decoraţiei şi jocul actoricesc. Adică, pe scurt: jocul.

                                                                                        V. I. Popa

Oleg Mereoară: Pivotul comismului abundent al acestei piese savurate de către întreaga distribuţie, faptul dat şi constituind premiza savurării ei de către public, este personajul ce mi-a fost încredinţat în spectacolul lui Victor Ignat: Ianke. Poate că şi datul temperamental al regizorului i-a conferit noii achiziţii repertoriale o respiraţie largă, dar şi intensă, dinamism şi echilibru, dramatism şi ilaritate.

     Ianke – omul de o cumsecădenie exemplară, impulsivitatea lui neofensând pe nimeni, nici chiar pe conaţionalul său Iţic. E-un personaj ludic, ca şi întregul spectacol, succesul căruia va fi determinat de faptul că fiecare actor îşi simpatizează personajul reprodus în scenă.

 

        Diana Mititelu: Chiar dacă am în palmares două roluri de mare complexitate – Budur din “Alladin” şi Duneaşa din “Livada cu vişini”- realizate anterior la Teatrul “Luceafărul”, Ana din “Tache, Ianke şi Cadâr” constituie pentru mine drept o provocare, cel puţin din cauza că-i primul rol de anvergură ce mi s-a încredinţat la Muzical-Dramaticul “B.P.Hasdeu” din Cahul.

    Abordând o situaţie dramatică – depăşirea unor prejudecăţi religioase şi rasiale, Tache şi Ianke fiind captivii acestora, în virtutea cărui fapt ei nu acceptă iniţial căsătoria copiilor lor, Ionel şi Ana – piesa o rezolvă “cu mijloace comice”, ceea ce şi generează multa lumină şi optimismul fertil al spectacolului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s